SILENTIUM ...

Silentium

As spune ca am facut-o si pe asta, dar s-ar potrivi mai bine: am inceput si asta! E un inceput, e o nebunie No-mads si sunt complet prins de atmosfera, de experienta si de tot pachetul hiper-super extra cu elemente pe care nici nu m-i le imaginam sa fie acolo... 

Dar hai sa incepem cu inceputul.

Cu linistea. Deoarece asta sta la baza Silentium, ce altceva. Idea s-a nascut la rafting, stand in poiana noastra fermecata pe Valea Jiului. Ce ar fi daca ... am sta in liniste. Adica sa facem un program in care oamenii sa aiba o singura regula in plus fata de regulile de joc uzuale ale programelor noastre: sa nu vorbim. Deloc. Nici unul cu altul, nici la telefon, nici sa ascultam muzica, nici sa citim. Sa fim cu noi insusi si sa fim o echipa. 

Atunci ne-am distrat de idee, apoi am cautat oameni potriviti, interesati de idee si care sa fie dispusi sa participe la testarea programului. A fost primul program la care participantii au fost mai cu elan decat organizatorii, chiar au preluat din organizare. Multumiri si felicitari.

Lucrurile s-au concretizat rapid: suntem intr-o padure, un grup de 9 persoane. Urcam in tacere completa pe un traseu banal de usor, dar intr-un peisaj minunat de toamna. Aproape jumate din ei pot sa spun ca nu-i cunosc... Linistea este incomoda. Oare ce gandesc ceilalti, oare cum va fi...? Apoi imi dau seama ca urc in rimt de expeditie alpina, ca simt aerul cum il respir, ca simt muschi cum fac pasi, simt inima cum bate si sangele cum curge prin vene. Ma distreaza enorm, deoarece nu sunt la o altitudine de peste 3000 m, sunt la nici 1000 ... Apoi imi iau avant si ma joc cu senzatia: alerg, sar, ma catar si ma bucur de senzatie! Dupa aceastra introvertire senzationala brusc urmeaza o extrovertire: devin atent la tot din jurul meu, la lumini, miros, culori. Totul devine Full HD. Apoi dintr-o data imi intorc atentia spre colegii mei: stiu care pe unde este prin padure, fara sa-i vad. Ma bucur pentru aceasta atentie deosebita cu care sunt capabil acum sa-i privesc, iar parca bucuria mea este contagioasa si toti au zambetul in ochi, dar mai ales prezenta. 

Umblam tacuti si parca ni se deschide natura altfel... sau poate noi o observam altfel. In mine este un carusel, imi intorc atentia odata spre interior, odata spre exterior.

Terminam tura, dar experimentul continua. Ajungem la cabana si tacerea persista, dara fara nici o urma de incomoditate. E ok, e foarte ok.

Apoi ne jucam in tacere, iar eu simt o vitalitate incredibila in mine, o bucurie. Dap, cred ca ma bucur de momentul prezent. 

E simplu.

Multumesc tuturor din grup pentru curaj si deschidere. Multumesc pentru atentia lor. Multumesc pentru faptul ca m-am simtiti in siguranta maxima alaturi de ei.

Asta fost pentru mine primul Silentium. Dar cu siguranta nu ultimul...

Add new comment